duminică, 20 august 2017

Aeromania 2017


     

    Aeromania 2017 este primul eveniment de acest gen la care particip și recunosc că a fost un prilej de a redescoperi ceva din entuziasmul specific copilăriei. 



    

Organizat de Regional AirServices, Aeromania 2017 mi-a atras atenția mai ales cu gândul la pasiunea celor mici pentru avioane și aeroporturi. Pe aeroportul Tuzla fusesem și în 2016, însoțind clasa copilui meu care lua parte la programul ,,Școala Altfel,, și constatasem interesul lor real pentru tot ce înseamnă viață specifică piloților și personalului unui aeroport, pentru aparate de zbor. 



,,Școala Altfel,,, la Tuzla

     Evenimentul desfășurat pe 19 august la Tuzla ne-a dat prilejul fiecăruia dintre noi să ne bucurăm și să trăim o experiență inedită urmărind zborul elicopterelor de luptă YAR 330 Puma, aeronava C-27 Spartantrei aeronave MIG 21 Lancer care au zburat în formație, zboruri acrobatice solo (Sorin Bochiş, Dan Ştefănescu, Dan Conderman, Aeroclubul României, Jurgis Kairys - multiplu campion mondial de acrobaţie aviatică), planoareparaşutişti, aeronave ZLIN 142 ale Aeroclubului României - Hawks of Romania. 

  
Foto Urban Style
Ce ne-a plăcut: 

1.S-a circulat decent dinspre Constața (iar pentru cei care nu au venit cu mașina proprie a existat transport în comun).

2.Politia, jandarmii, voluntarii direcționau mașinile către parcările amenajete pe iarbă. 

3. Când am parcat, aproape de intrare, era ora 15 și începuseră să se vadă, deja, pe cer parașutiștii (s-a respectat, deci, programul). 





4.Exact la intrare, în zona cu acces gratuit, pe dreapta, era expoziția de mașini de epocă. 







5.Pe aceași latura erau standurile cu produse cu tematica aero.






6. Au existat locuri amenajate pentru copii, cu tobogane gonflabile, stand cu puzzle-uri 3D care se încadrau în tematica evenimentului (avioane, mașini). 









8. Tonetele de la care se puteau cumpăra produse proaspete:







9. Muzica bună - pe  fundal se auzea AC/ DC Tribute Band, pe seară au concertat  Daniele Gottardo, Proconsul, The Rock.



10. Atmosfera - una de picnic, de zi relaxată petrecută în familie, în care copiii aleargă în jurul păturii, se mănâncă ceva bun adus de acasă sau cumpărat pe loc, se stă relaxat pe scaune, în jurulmeselor de camping, sub umbrele sau în plin soare. Ne-a plăcut că era foarte curat, lucru important mai ales când sunt și copiii în preajmă.


































 





12. Zona Vip - dotată cu mobilă Mobexpert confortabilă, mese și bănci mari, cu și fără umbrele, gustări și răcoritoare.







  Pentru noi a fost prima experiență de acest gen, dar o vom repeta cu prima ocazie. Până atunci, ne delectăm citind pe subiect, făcând puzzle, înălțând zmeie.

Au mai scris despre eveniment: Urban StyleDianaSlav.roAguritza.roKrmenslife, CristinaJoy.ro.



















duminică, 2 aprilie 2017

Urgența, o lume în sine


           Disconfort. Febră. Greață. Amețeli. Iar febră.
Iureșul zilnic s-a oprit. Unul dintre cei mai dragi oameni suferă. Brusc, toate cele importante de fiecare zi devin mai puțin importanțe, toate micile urgențe duc către ,,Urgență,,, camera de primire a unui spital.
Fără să vreau, îmi aduc aminte de bunicul, cel care avea o vorbă care spunea că în viață nu e bine să ai de-a face cu medicul, cu polițaiul și cu preotul,,. O glumă amară, despre unele dintre cele mai dificile provocări pe care le poți întâlni. Ultima, aceea a ,,marii treceri,,.
Cu un diagnostic provizoriu pus mamei de medicul de familie, studiez camera de primire de la urgență. Modernizată, arată ca o sală de așteptare. Aglomerată, destul de îmbâcsită, sugerând că vei pleca acasă cu mai multe boli decât ai venit.
Dincolo de geamul înalt, doi oameni lucrează la computere. Lipsește asistenta, nu pot face ei foaie de observație, dar se oferă să o înceapă, să ajute. Mă uit la ei și mă gândesc cum fac față presiunii palpabile, stresului, contaminării și tuturor celorlalte mici probleme de zi cu zi.
Apare asistenta. Din fugă, înghite o îmbucătură. Un fel de prânz. E 12 și e flămândă. În punga de plastic mai are ceva produse de patiserie, dar le lasă și își reia treburile.
Biletul de trimitere ajută. Sunt deja făcute investigații, se vede că nu am venit la urgență doar pentru că ne lipseau activitățile antrenante din program. Completează fișa și ne invită să luăm loc. Avem de așteptat, ne spune, poate dura ore. Îmi aduc aminte alte scene din trecut. Tata, pe o targă, așteptând ore în șir, cu un rinichi rupt, pe care au reușit să-l vadă abia după două zile de la internare. Declarația lui, adresată mamei. Se uita lung la ea.
 ,,- Ce te uiți așa la mine?
-         Dacă-mi ești dragă! ,,
Mă tot uit în jur și pendulez între acum și altcândva.
          Oameni bolnavi, cazuri care pot aștepta sau nu. Un tânăr, îmbrăcat modest, cu o cârpă ciudată înfășurată în jurul mâinii, caută ajutor. Înțeleg și cei din jur că e chiar urgență. Își tăiase mâna cu un flex. Îl preiau imediat, sar peste clasicul ,,Aveți de așteptat.,,
          Pe o targă, un domn în vârstă dă să se ridice. Cade cu un zgomot sec. Nimeni care să reacționeze înainte de a da cu fața de pardoseală. Din spatele recepției iese asistenta, intervine și gardianul, îl ridică.
          Fără să vreau, înregistrez caz după caz. Copii care plâng, țipă. Bătrâni care par că se dematerializează, un chip tumefiat de lovituri, plin se sânge. Un accident. Vorbește la telefon, e coerent. Mă întreb cât îi va lua să se refacă, cum va depăși momentul. Constat, din nou, cât de util e un telefon mobil în astfel de situații.
          Ajungem mai aproape de medici, în sala unde ești întrebat mai multe, palpat, se ia o tensiune, se face un EKG. Lângă mine, o tânără comentează despre cum ești ingnorat dacă nu dai ceva. Medicii se mișcă tensionați, alert.  Un doctor care pare a fi șef își mustră subalterna pe un ton grav. Indicase o investigație scumpă cuiva care nu avea nevoie de ea. Plafonul era epuizat, un alt pacient va rămâne fără o investigație importantă. Aha, deci așa învață oamenii ăștia? Și merg mai departe? Și se ridică? Mă uit la ochii albaștri ai doctoriței mustrate. Ea e medicul care a preluat-o pe mama. Serioasă, implicată. Genul de om care devine trup și suflet cu propria carieră. Vorbește blând, ne explică ce investigații să mai cerem după internare, ce a văzut, ce îi spun primele rezultate.
          Pe o targă, doi pacienți, un el și o ea, undeva la peste 50 de ani. Stau, probabil, de ceva timp. Par să se cunoască de o viață. Vorbesc și râd. De parcă nu se întâmplase nimic, de parcă ar fi pe o bancă, în parc. Mă uit la ei, e neașteptat râsul lor proaspăt, decupat total din context. Mă uit iar, glumesc în continuare, în ochi au lumină, povestesc plini de vervă. Cu câte o mână, fiecare își ține perfuzia.
          O altă sală. Un alt pas până la internare. Așteptăm rezultatul analizelor. Bolnavii stau pe un pat de spital, cam ca în tabără. Acolo nu e loc de alte scaune. Noi, aparținătorii, nu prea avem ce căuta pe aici, dar ne mai tolereză un pic. Avem grijă de bolnavi. Apă, ținut de mâini, conversații calde, încurajatoare.
          Lângă noi, o bunică micuță de statură. Chipul încrețit tot, cuminte. Lângă ea, o nepoată, subțirică, micuță, pare bunica la o altă vârstă.
          ,,- Lasă, mamaie, e bine că te internează. Poate te faci bine.,,
          Mintea mea îl înregistrează pe acel ,,poate,,. ,,Poate,,. Bunica nu spune nimic. Așteaptă.
          Pe un pat, o tânără, nu foarte tânără, zace. Am timp să văd cizmulițele elegante, blugii moderni, haina dintr-o țesătură fină de lână. Și ea? Tot aici? Parcă e prea mare discrepanța între modestia decorului, chipurile chinuite de durere ale pacinților și finețea fiecărui lucru pe care îl are pe ea. Zace întinsă, cu fața în joc. Medicul cu ochi albaștri o întreabă în șoaptă:
,, - E mai bine? Va fi mai bine, un pic de răbdare.,,
Incursiunea mea în purgatoriu ia o cotitură bruscă după câteva ore. Un gardian zelos ne scoate afară. Nu avem ce căuta lângă pacienți. Corect. Citesc abia acum ce scrie pe pereți, în afișe redactate cu majuscule. Sper să o văd pe mama, să aflu care e prima concluzie a investigațiilor. Aștept, cuminte, până bănuiesc că n-a trecut pe aici în drum spre salon și păzesc inutil ușa (timp în care înregistrez alte și alte n imagini, una mai plină de sens decât alta).
Insist și cer să o văd înainte de a pleca. Constat că fusese deja internată, mulțumesc cerului că are un telefon la ea și o sun. E bine, în salon, aici are și semnal. În camera de gardă nu avea. Nu, nu știe exact care-i diagnosticul. Nu i-a spus nimeni. Mda, am pierdut punctul culminant. Pornesc spre casă. Am mai bine de șapte ore de când am pășit pe poarta spitalului și sunt o norocoasă. A mers repede. Mama e sub supraveghere competentă. Va fi bine.

Merg spre ieșirea din incinta spitalului. Recunosc, din spate, profilul tinerei cu haina albastră. Botinele finuțe din piele. Pășește ca pe nori, rar, încet. Nu pare să se ducă nicăieri. Singură. Până data viitoare, va fi bine.


marți, 14 martie 2017

Ce-și mai amintește un copil


Postarea unei mămici m-a făcut să realizez că eu nu i-am întrebat niciodată pe copiii mei dacă-și mai aduc aminte ceva din perioada intrauterină. Am presupus că au uitat.
Am tot citit că un copil simte, știe, învață din perioada intrauterină, că vine cu mai multe informații decât ne-ar fi plăcut nouă să credem până mai ieri, dar tot nu mi s-a părut o idee să întreb dacă ei mai știu cum era ... în burtică. 
Inspirată de amintirile unui puști de 3 ani, am întrebat-o și eu pe mica mea de 3 ani și 5 luni ce mai știe. A ieșit un mic interviu, cu replici în care bănuiesc și informații acumulate în timp, dar și ceva-ceva secvențe rămase, încă, neuitate. Dacă or fi doar niște răspunsuri ingenioase la întrebări la ceas de seară, par niște răspunsuri tare simpatice.

-         Mica, tu mai știi cum era în burtica mamei?
-         Foarte confortabil (râde)! Era pielea caldă!
-         De auzit, ce auzeai?
-         - Inima ta! Tic-tac! Apoi: ,,- Mama!,,, așa striga Matei când era mare (mic sau mai mare decât ea?! ).
-         Cum mai era acolo, în burtică?
-     Era adânc. Era întuneric. Închideam ușor ochii și nu venea întunericul. Venea lumină din casă.
-         Ce făceai tu toată ziua?
-       Mă învârteam, că eram bucuroasă! Eram acasă la mine. Mă învârteam cu mâinile pe lângă corp. Stăteam așa, cu burtica apăsată pe picioare.
-         Ce făceau piciorușele?
-         Piciorușele dădeau bucuroase și loveau în burtică.
-         Dar gurița, ea ce făcea?
-         Gurița făcea ,,mpa, mpa,, (mimează ,,a mânca,,).
-         Dar ochișorii?
-         Ochișorii rabatau.
-         Cum adică?
-         Adică clipeau de bucurie că eram în burtică și mă învârteam.
-         Dar nu amețeai?
-      Nu, că mă țineau niște fâșii alcătuite din carne și pământ (aici nu am mai priceput J ).
-         Cum dormeai în burtică?
-       Așa! (Și se așează pe un scaun, în poziția fetus, cu genunchii aproape de gură, zâmbind, cu ochii închiși).
-         Așa, cu zâmbet?
-         Da, pentru că mă învârteam la capăt (?!).
-         Eu ce făceam când tu zâmbeai?
-         Te plimbai cu tati la un magazin.
-         Cu ce te jucai?
-         Cu nimic, că nu aveam jucării.
-         De ce ai venit tu la noi?
-         Pentru că nu aveați fetiță. Și vă rugați ,,-Dumnezeu, adu-ne fetiță.,, Și a fost de acord să vă vadă iubirea.
-         Când vei fi mare, ce vei fi?
-         Mămică!
-      Când erai tu bebelușă mică, am fost cu tine în altarul unei biserici. Mai ții minte?
-         Vedeam cu ochișorul meu micuț pe altar că era Dumnezeu.
-         Ce făcea Dumnezeu acolo?
-         Se obișnuia cu ochișorul meu care îl vedea.
-         Știi unde eram când am intrat în altar cu tine?
-   La o biserică de mânăstire. (Corectă informația. Se sfințise biserica mică a Mânăstirii Saon și am avut voie să intrăm în altar). Una unde eram liberă. Eram foarte cunoscută. Și mi-ai pus numele Maria-Sophia. Voia toată lumea să aibă așa fetiță. Se întreba cum o cheamă.
-         Mai sunt fetițe pe care le cheamă așa.
-         Nu e niciuna ca ea, nu are niciuna fața mea.

Dialogul acesta a continuat cu alte detalii legate de nașterea ei (eram curioasă dacă știe că e născută în apă, dar ea mi-a zis că a venit pe un drum pe care ,, a căzut și s-a lovit,,, că ,,se lua apa după ea și plutea într-un lighean. Și a ieșit și apa și ea,,. Cred că se referă la o altfel de apă, lichidul amniotic.
Am întrebat-o cum respira. Și a povestit că apa conținea ,,curaj,,.

A ținut să-mi arate cum stătea în burtică, cum se mișca acolo (s-a învăluit într-o haină care era, întâmplător,  pe scaunul pe care se așezase, a strâns bine haina pe lângă ea și a lovit haina din interior spre exterior). Am oprit mica noastră discuție, întrebându-mă când și de unde absorbise aceste informații. Și am întrebat și alte mămici despre asemenea relatări ale celor mici. Cât mai țin minte? Chiar țin minte? Aș fi vrut să fi întrebat mai demult, să fi ascultat mai multe, poate când știa și mai multe detalii. Pentru că am senzația că le uită, pe măsură ce trece timpul.

duminică, 5 martie 2017

Spring Bloggers Meet - Primăvară, alături de bloggeri constănțeni




Pe 28 februarie 2015 am avut bucuria de a cunoaște, în mediu off-line, bloggeri și vloggeri constănțeni din domenii diverse, în decorul elegant de la Hotelul Vega (Mamaia). Am descoperit oameni frumoși, dedicați pasiunii lor și primăvara mi s-a părut cu adevărat minunată și… provocatoare. Timpul și alte evenimente inedite la care ne-am întâlnit au sudat prietenii și ne-au  făcut nu doar primăverile mai luminoase, ci și multe alte zile din an.




Pe 5 martie 2017, la ora 18, la  restaurantul Le Premier, are loc o nouă întâlnire a bloggerilor, Spring Bloggers Meet Constanța, organizată de Cristina Joy.

Susținută de invitați de marcă și de sponsori numeroși, Cristina ne dă ocazia de a petrece momente plăcute împreună, de a face schimb de informații, de a afla povești de success ale unor oameni speciali:

 -  Mery Mambet, antreprenor de succes, Owner Hotel Aurora și ambasador Elite Business Women, ne va vorbi despre importanța construirii unei comunități puternice a bloggerilor și vloggerilor;

 - Magda Bei, antreprenor de succes, Owner Graphtec Design și ambasador Elite Business Women, își va exprima oprinia despre rolul mass-media în evoluția unei afaceri de success;

 - Mircea Pleșca, Manager Miss Baker, va povesti despre colaborarea cu blogurile și solutii de monetizare a articolelor publicate în mediul on-line;

- Dan Lupea, antreprenor de succes, Manager Tupperware Constanta, va expune un punct de vedere pertinent despre dezvoltarea unei afaceri de success;

- Andreea Lada, de la Bottega Verde, se va alătura virtual acestui dialog;

- Anda Nicola ne va vorbi despre proiectul ei, Skirtbike Constanta, un proiect drag bloggerilor din Constanța.

Invitații surpriză vor da noi dimensiuni unei întâlniri care se anunță o reușită! Despre ei, cu imagini și noi detalii, în următorul articol!


 Sponsoril ai evenimentului: 

Graphtec Design, Farmec, Cora, Tupperware Constanta, Rekze, Farmasi, NYX, Amity Spa, L`Occitane de Provence, JOKO Make-up, 7th Heaven, Himalaya, Bottega Verde, Miss Baker, Complex-apicol.ro, Elemental, Nutrivita, Solaris, Flormar, Crama Rasova, El-Dor Plant si Yves Rocher.